
CADRUL LEGAL
Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/262872
PERSOANELE CARE POT EFECTUA RAPORTĂRI – art. 2 din Legea nr. 361/2022
Legea nr. 361/2022 se aplică persoanelor care efectuează raportări şi care au obţinut informaţiile referitoare la încălcări ale legii, într-un context profesional. În categoria acestor persoane intră, cel puţin, următoarele:
Legea nr. 361/2022 se aplică şi persoanelor ale căror raporturi de muncă nu au început încă şi care efectuează raportări prin intermediul canalelor de raportare interne sau externe sau divulgă public informaţii privind încălcări ale legii obţinute în timpul procesului de recrutare sau altor negocieri precontractuale sau în cazul în care raportul de muncă sau raportul de serviciu a încetat.
Legea nr. 361/2022 se aplică, de asemenea, persoanelor care raportează sau dezvăluie public informaţii privind încălcări ale legii în mod anonim.
RAPORTARE NOMINALĂ SAU RAPORTARE ANONIMĂ
O persoană care efectuează raportări privind încălcări ale legii / un avertizor în interes public poate efectua raportarea nominal sau anonim. Din punct de vedere procedural, principalele diferențe între cele 2 modalități de raportare sunt:
Încălcări ale legii (art. 3 pct. 1 din Legea nr. 361/2022) – fapte care constau într-o acţiune sau inacţiune care constituie nerespectări ale dispoziţiilor legale, care privesc domenii cum ar fi:
prevăzute în anexa nr. 2 din Legea nr. 361/2022, încălcări care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, astfel cum sunt menţionate la art. 325 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi cum sunt detaliate în măsurile relevante ale Uniunii Europene; încălcări referitoare la piaţa internă, menţionate la art. 26 alin. (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv încălcări ale normelor Uniunii Europene în materie de concurenţă şi de ajutoare de stat, precum şi încălcări referitoare la piaţa internă în ceea ce priveşte actele care încalcă normele privind impozitarea societăţilor sau mecanismele al căror scop este obţinerea unui avantaj fiscal ce contravine obiectului sau scopului dreptului aplicabil în materie de impozitare a societăţilor, ce reprezintă abateri disciplinare, contravenţii sau infracţiuni, sau care contravin obiectului sau scopului legii.
MODALITĂȚI DE RAPORTARE
Modalitățile de raportare sunt următoarele:
RAPORTARE INTERNĂ
Raportarea privind încălcări ale legii se efectuează, în principal, prin intermediul canalelor interne de raportare existente. Avertizorul în interes public care efectuează o raportare privind încălcări ale legii poate alege, însă, între canalul intern de raportare şi canalul extern de raportare. La alegerea canalului de raportare avertizorul în interes public poate lua în considerare aspecte precum:
Canalul intern de raportare instituit la nivelul Spitalului Municipal Salonta – modalități de raportare:
În vederea protejării împotriva represaliilor, avertizorii care intră sub incidența Legii nr. 361/2022 beneficiază de măsuri de protecție, măsuri de sprijin și măsuri reparatorii, respectiv exonerare de răspundere în condițiile art. 20 și art. 21 din lege.
În situația în care raportarea nu este anonimă, pentru a beneficia de protecția de răspunderea pentru încălcarea confidențialității și de măsurile reparatorii, avertizorul va completa Declarația cuprinzând condițiile în care avertizorul în interes public este protejat de răspunderea pentru încălcarea confidențialității (descarcă document).
Raportarea cuprinde, cel puţin, următoarele:
Raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează şi se soluţionează în măsura în care conţine indicii referitoare la încălcări ale legii.
Avertizorul în interes public poate solicita, prin intermediul adresei de e-mail avertizorspitsal23@gmail.com, stadiul de soluţionare a raportării transmise.
Raportarea informațiilor privind încălcări ale legii, cunoscând că acestea sunt nereale, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.500 lei la 30.000 lei, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune (art. 29 din Legea nr. 361/2022).
RAPORTARE EXTERNĂ
Canale externe – Agenția Națională de Integritate precum și alte entități publice care, potrivit dispozițiilor legale speciale, primesc și soluționează raportări referitoare la încălcări ale legii, în domeniul lor de competență.
Raportare externă – comunicarea orală sau scrisă de informaţii referitoare la încălcări ale legii realizată prin canalele externe de raportare reprezentate de autorităţile prevăzute la pct. 15 din Legea nr. 361/2022:
Autorităţile de la lit. a) au obligaţia de a redirecţiona către A.N.I., de îndată, raportarea care este de competenţa acesteia.
PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
În cazul depunerii unei AVERTIZĂRI ÎN INTERES PUBLIC, avertizorul ÎNȚELEGE CĂ ESTE DE ACORD CU prelucrarea datelor cu caracter personal, conform legislației UE.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează potrivit dispozițiilor din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor) şi din Legea nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date şi dispoziţiilor din Regulamentul (UE) 2018/1.725 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 şi a Deciziei nr. 1.247/2002/CE.
